batalia-giganc-ilor-din-retailul-online-alibaba-la-un-pas-de-a-c-i-depac-i-rivalul-amazon_size9

Bătălia giganților din retailul online. Alibaba, la un pas de a-și depăși rivalul Amazon

Acțiunile Alibaba au crescut cu mai mult de 90% în acest an, aducând valoarea de piață a companiei la 420 de miliarde de dolari, ceea ce o apropie foarte mult de gigantul Amazon, a cărui valoare este de 465 de miliarde de dolari, după o creștere cu 30% a acțiunilor în acest an.

 

Dar Alibaba, care deține site-urile chinezești de e-commerce Taobao și Tmall, a depășit în performanță Amazon, datorită cererii masive de pe piața locală. Potrivit retailerului, veniturile au crescut cu 56% în ultimul an, ca urmare a exploziei cererii de telefoane mobile.

 

Alibaba beneficiază, totodată, de dezvoltarea masivă a afacerii sale cu servicii cloud. Ca și Amazon, chinezii de la Alibaba gazduiesc site-uri de comerț online ale altor companii, iar veniturile din această afacere s-au dublat față de anul trecut.

 

Sub conducerea enigmaticului fondator Jack Ma, compania vrea să-și diversifice afacerile mai mult ca Amazon. Deține Youku Tudou, un site de video-sharing asemănător cu YouTube, precum și ziarul South China Morning Post.

 

Dacă acținile Alibaba vor continua să crească în același ritm, compania va deveni mai valoroasă ca rivalul său american Amazon, dar n-ar fi pentru prima dată. La listarea din septembrie 2014, Alibaba a fost evaluată la 230 de miliarde de dolari, în timp ce valoarea de piață a Amazon era, la vremea respectivă, în jur de 150 de miliarde de dolari.
Acțiunile chinezilor s-au prăbușit, însă, în 2015, în urma unui scandal legat de distribuirea de produse contrafăcute. În acest timp, Amazon a continuat să crească.
Chiar dacă domină în acest moment comerțul online, cei doi giganți se confruntă cu o competiție în creștere din partea unor companii ca JD.com din China sau Walmart și Target, de pe piața americană, care au raportat o explozie a vânzărilor online în ultimul trimestru.

 

De altfel, Walmart a făcut un pas uriaș către comerțul online, prin preluarea Jet.com și a altor site-uri mai mici de e-commerce.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Close
Fi alaturi de Noi
Da-ne un like pe pagina noastra de facebook